De ce evită lumea să înceapă un proiect personal?

Fără doar și poate, proiectele personale, cele realizate pe timpul propriu și din resurse proprii, sunt un instrument important de a dezvolta skill-uri noi, de a explora pasiuni dar și de a pune bazele acelui ceva al tău, indiferent de formă.

Dar mulți evităm activ să facem asta. Ocupațiile se rezumă la muncă, treburi de-ale casei și activități de consum (de cele mai multe consum de conținut). Astfel, prea puțini dintre noi ajung să facă loc în orarul zilnic și pentru activități creative.

De cele mai multe ori, motivele sunt multe și mărunte, dar pot fi catalogate în trei mari categorii mari: frica de eșec, frica de succes și comoditatea.

Frica de eșec și comoditatea sunt bine cunoscute, așa că nu voi intra foarte în detaliu. Cu toții ne-am aflat în monologul interior de a ne întreba "oare ce o să zică lumea" sau ne era greu să lăsăm telefonul din mână și să înlocuim doom-scrolling-ul cu un document word în care să scriem povestea aia la care visăm.

Dar frica de succes? Trebuie să recunosc că a fost ceva suprinzător și pentru mine prima oară când am auzit conceptul, dar e ceva real și cel puțin la fel de puternic ca factor de demotivare.

De unde pornește?

De la numeroasele povești relatate prin media despre cum Xulescu, și-a început un business, a văzut succes, și a trebuit să lucreze câte 14 ore pe zi, să renunțe la somn și la familie pentru succesul companiei. Genul acesta de povești sunt foarte frecvente, și au scopul de a induce ideea că trebuie multă muncă și mai ales sacrificiu pentru a crea ceva de succes, sau mai bine zis, pentru a crea ceva demn de împărtășit cu restul lumii. Cumva e indusă ideea cum că dacă nu bagi zeci de ore săptămânal într-un proiect, nu merită deranjul.

Ne gândim la proiectul acela la care ne-ar plăcea să lucrăm, dar ne gândim că "dacă prinde și deodata îmi acaparează toată viața, și trebuie să sacrific mult din viața mea de acum ca să mă ocup bine de asta?". Și e o temere validă. Nu e normal să renunți la familie și la stabilitatea ta pentru a îți asuma un risc colosal, pentru a te contopi cu proiectul tău și viața ta să devină practic doar lucru la acest proiect.

Dar un proiect personal nu trebuie să fie așa. Mulți încep să lucreze la ceva "on the side" și intenționat îl mențin la o mărime mai mică, astfel încât să nu le acapareze mai mult de câteva ore săptămânal. Un proiect personal, sau acel ceva cum îmi place să îi zic, ajută la satisfacția personală.

De aceea eu sunt un mare fan al conceptului de Indie Hacking (https://www.indiehackers.com/) care practic reprezintă business-uri mici, digitale, ținute intenționat la un nivel mic, cât să fie "ramen profitable" (https://paulgraham.com/ramenprofitable.html) să genereze venit cât să îți acopere costurile de trai de zi cu zi.

Până la urmă, toți avem în noi un zvâc și o creativitate, și ține doar de noi să ne facem curajul să începem. Și după ce începem, să îl ducem mai departe, până în punctul în care ne oferă echilibrul cu care suntem ok: un echilibru între viață personală și independența creativă.